CirCLER: Identificarea și ierarhizarea abilităților și competențelor cheie necesare managerilor companiilor implicate în lanțul de producție al mobilei în tranziția lor către o economie circulară
În data de 26 iunie 2024, a avut loc o întâlnire online a consorțiului proiectului „CirCLER - Circular Economy Transition Manager: ghiding companies of the mobilier value chain to deploy their tranzition strategy for a more circular economy”, finanțat de Uniunea Europeană. Organizatorii întâlnirii au fost AMBIT: Interior furnishings and hotel contract cluster and innovation hub și Universitatea Națională de Silvicultură din Ucraina.
Misiunea principală a întâlnirii a fost aceea de a valida rezultatele sondajelor privind identificarea tipurilor cheie de abilități și competențe de care managerii au nevoie pentru tranziția companiilor producătoare de mobilă la o economie circulară.
La discuție au participat reprezentanți ai membrilor consorțiului proiectului CirCLER și zece experți externi de la principalele instituții de învățământ europene și reprezentanți ai mediului de afaceri. Discuția s-a axat pe activitatea anterioară a echipelor proiectului și pe rezultatele unui sondaj efectuat de reprezentanții mediului de afaceri şi cei din educație din diverse țări ai Uniunii Europeane și Ucraina.
În timpul discuției, experții au identificat lacunele cheie în formarea managerilor înspre tranziția la o economie circulară. Folosind un sondaj online, experții participanți la seminar și-au exprimat gândurile și sugestiile cu privire la rezultatele obținute anterior.
Rezultatele obținute în cadrul întâlnirii vor fi decisive în completarea lacunelor care există astăzi în pregătirea specialiștilor din industria lemnului și a mobilei precum și în realizarea ulterioară a proiectelor, permițând astfel dezvoltarea unor abordări inovatoare în formarea managerilor capabili să organizeze și să conducă tranziția către o economie circulară.